|
There are no translations available.
Modul sănătos de viaţă este expresia tot mai des propagată de către medicina contemporană. Aceasta înglobează un amalgam de sugestii, propuneri, sfaturi pentru fortificarea sănătăţii, pentru un stil de viaţă ferit de riscurile de a face o boală care poate fi prevenită.
În acest scop, aşa cum am menţionat anterior, CSP din mun Chişinău, de comun cu Direcţia Sănătăţii şi Direcţia Generală Educaţie Tineret şi Sport au demarat desfăşurarea decadei activităţilor de informare şi educare privind fortificarea sănătăţii în rândurile elevilor. Primele ore, cu genericul „Tuberculoza – maladie socială. Cum să o prevenim” s-au desfăşurat astăzi, 3 septembrie la Şcoala primară Nr.82 din sectorul Ciocana şi au fost ţinute de către medicul epidemiolog al CSP Chişinău, dl Florin Popovici.
Este îmbucurător faptul că interesul profesorilor la tema dată este unul viu, manifestându-se printr-un şir de întrebări care vizau cazurile de tuberculoză înregistrate în instituţiile de învăţământ primar şi preuniversitar, pe de o parte, iar pe de alta, profilaxia acestei maladii – lucru foarte important în prevenirea ei.
Vom menţiona că şirul activităţilor de acest fel va continua până la data de 10 septembrie, timp în care mizăm pe receptivitatea, atât a colaboratorilor din sistemul de învăţământ, cât şi pe cea a elevilor, a celor sănătatea cărora este primordială în dezvoltarea unei generaţii şi civilizaţii în genere. Conştientizarea şi acceptarea expresiei „un mod sănătos de viaţă” nu doar în comunicare dar şi în deprinderile zilnice, este un obiectiv care, odată atins, poate influenţa pozitiv sănătatea publică.
Chişinău, 3 septembrie 2010
Serviciul de presă |