Mercurul reprezintă un metal lichid de culoare argintie cu temperatura de topire 38,87 grade C, temperatura de fierbere 356,58 grade C, densitatea 13,546 g/cm3. Vaporii de mercur sunt de 7 ori sunt mai grei decît aerul. Mercurul se dizolvă în diferite metale inclusiv: (Au, Ag, Zn, Pb, Sn) formînd amalgame. În condiţii obişnuite, în aerul atmosferic mercurul nu se oxidează, dar intră în reacţie cu oxigenul la temperaturi ridicate. Mercurul în forma metalică nu prezintă pericol pentru sănătate. Prezintă pericol pentru sănătate vaporii de Hg şi sărurile de mercur.

Concentrațiile limită admisibile (CLA) pentru aerul din încaperile industriale constituie 0,01 mg/m3. CLA pentru aerul atmosferic - 0,005 mg/m3. CLA pentru produsele alimentare variază de la 0,005 mg/kg - în sucuri, pînă la 0,5 mg/1 în peşte. Intoxicaţia cu Hg poate să se producă prin absorbirea lui de organism prin toate căile: respiratorie  (80 %  din vaporii de mercur sunt absorbiţi de alveole), cutanată (prin leziuni minore, chiar prin pielea intactă), digestivă (doar prin compuşii organici ai mercurului). Ajuns în sînge se dizolvă şi este transportat spre organele bogate în lipide: creer, ficat, mucoasa tubului digestiv, glande salivare, rinichi, sistem nervos.

Mercurul poate pătrunde în organism prin căi multiple, fiind folosit în industria chimică: la fabricarea vopselelor, a hîrtiei, a unor pesticide şi fungicide, a produselor farmaceutice, a dezinfectanţilor, a produselor cosmetice. În agricultură: în rezultatul utilizării unor compuşi organo-mercuriali folosiţi la dezinsecţia seminţelor. În medicină: în plombele dentare din amalgam (argint+mercur), ca parte componentă a unor picături pentru ochi, nas şi urechi, în unele unguente oftalmice. În alimente: cea mai obişnuită sursă de intoxicaţie cu mercur este consumul de peşte contaminat cu mercur.

Acţiunea toxică a mercurului se manifestă prin intoxicaţii acute şi cronice. În intoxicaţia acută provocată de mercur, se observă următoarele manifestări : inflamaţie dureroasă a tubului digestiv, însoţită de: stomatită, gingivită, salivaţie, faringită, vomă, diaree de tip dizenteric;  albuminurie, hematurie, anurie,  hemoragii polimorfe, slăbirea contracţiilor cardiace,  încetinirea respiraţiei, sudori reci, colaps.

Moartea se produce  timp de  24-30 ore în stările supraacute, şi  în următoarele 12-15 zile în cele acute. Doza letală pentru organismul uman constitue 0,2-0,5 grame.

Intoxicaţia cronică cu mercur apare după o perioadă mai îndelungată de absorbţie crescută de mercur în organism. Simptomele caracteristice sunt: stomatită insoţită de gingivită şi pierdere de dinţi, tulburări ale sistemului digestiv, dispepsie, diaree sanguinolentă, subnutriţie. Pe gingii apare o leziune care afectează regiunea molarilor. Tulburari nervoase specifice: tremuraturi uşoare, marunte, ale buzelor, limbii şi mîinilor, a căror amplitudine creşte la mişcările voluntare. Apar semne de polinevrită cu crampe musculare, paralizii motorii flasce, tulburări ale sensibilităţii, iar ca semne neuropsihice apar: stare generală de rău, slăbire progresivă, căderea părului, somnolenţă, oboseală, ameţeli, apatie, labilitate emoţională si vegetativă. In intoxicaţii severe, apar schimbări psihice importante: tulburare obsesiv-compulsivă, halucinaţii vizuale si auditive, pareza nervilor faciali si hipoglos, pareza spastică. In intoxicaţia pe cale respiratorie (cu vapori de mercur) apar: epistaxis, emfizem pulmonar.

 Demercurizarea încaperii

Măsurile luate în cazul scurgerilor de mercur :

•Se interzice accesul în încapere şi se evacuează toate persoanele.

•Se  raportează incidentul la CSP mun. Chuşinău şi se invită specialiştii. Acest lucru este necesar chiar şi în cazul unei scurgeri mici de mercur (cum ar fi stricarea termometrului sau lampei fluorescente)  pentru a elimina cu siguranţă tot mercurul, folosind echipamentul adecvat. Chiar şi o mica doza de mercur în odaie afecteaza grav sănătatea.

•Organizarea aerisirii eficiente a încaperii.

•Colectarea mecanică a mercurului.

Cel mai simplu mod de a capta mercurul este folosind o seringă obişnuită. Mercur colectat  se  plasează într-un recipient cu apă, în care  se colectează cu atenţie şi sticla termometrului stricat. În nici un caz nu se  va utiliza aspiratorul pentru colectarea mercurului. În primul rând, aspiratorul se incalzeşte si măreşte evaporarea de mercur, în al doilea rând, aerul trece prin motor, şi se depune pe piesele lui care sunt fabricate din metale colorate, formînd amalgam, după care aspiratorul însuşi devine un distribuitor de vapori de mercur. Picăturile de mercur pot fi colectate cu şerveţele de hârtie îmbibate cu ulei de floarea soarelui. Picaturile de mercur vor adera la suprafeţele uleioase.

În cazul în care mercurul a scăzut pe covor, se rulează covorul se acoperă cu pelicula şi se scoate afară pentru aerisire.

• Realizarea demercurizării pe cale chimică.

Tratati suprafata cu soluţie caldă de sapun cu sodă alimentară (400 g de săpun şi 500 g de sodă alimentară se dizolvă în 10 litri de apă).

Nu se recomandă prelucrarea locuinţelor cu o soluţie de clorură de fier, deoarece este o substanţă toxică inclusă în a doua categorie de pericol.

Şefa laboratorului sanitaro-igienic                                                              S.Vetiu