|
Vara anului 2010 a pus întreaga ţară la o nouă încercare – inundaţiile. Din cauza precipitaţiilor abundente din această perioadă, dar şi a creşterii volumului de apă eliberat de barajul de la Dubăsari, nivelul râului Nistru a crescut atingând nivelul de 16,25 metri, cel critic fiind de 19,60 metri.
Consecinţele pe care le poate avea acest fapt sunt din cele mai diverse – motiv pentru care, la 13 iulie curent, viceprimarul Nistor Grozavu a convocat Şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale pe plaja de la Vadul lui Vodă, la care au participat şi specialiştii în igiena mediului de la CSP Chişinău împreună cu medicul-şef Iu.Pînzaru. Accentul de bază a fost pus pe monitorizarea permanentă a nivelului apei din râul Nistru precum şi pe stabilirea unor paşi concreţi pentru evitarea inundării taberelor şi bazelor de odihnă.
La acest moment, plaja de la Vadul lui Vodă este inundată în proporţie de 90 la sută, lucru care pune în gardă mai mult serviciile care monitorizează calitatea apei şi a nisipului de acolo şi mai puţin persoanele care aleg să facă plajă şi să se scalde chiar şi în situaţie de pericol pentru sănătate. Din păcate, acesta rămâne un risc asumat inconştient de către doritorii de a se scalda şi bronza pe perimetrul plajei inundate, iar încercările specialiştilor de a evita posibilele îmbolnăviri cu boli diareice acute, boli de piele, holeră etc., se pot solda cu eşec anume din cauza indiferenţei populaţiei.
Considerăm necesar a menţiona faptul că ridicarea continuă a nivelului apei din râul Nistru poate pune în pericol buna funcţionare a staţiei de pompare a apei de la Vadul lui Vodă, ea fiind principala sursă de alimentare cu apă a municipiului Chişinău. Creşte turbiditătea apei, la moment aceasta este de 41 UNT (unităţi nefelometrice). Motivul ridicării nivelului turbidităţii este lesne de apreciat. În urma precipitaţiilor apele care s-au scurs în Nistru au „spălat” stratul superior al solului din gospodării, teritorii adiacente fabricilor şi uzinelor, unde nu putem şti ce fel de deşeuri şi substanţe erau depozitate. În legătură cu acest fapt, microorganismele prezente în această apă pot fi de cea mai diversă origine şi prezintă o gamă întreagă de riscuri pentru sănătate. Aşa cum am atenţionat anterior, nisipul de pe plaja din Vadul lui Vodă era infestat cu ouă de helminţi. Din păcate, situaţia la acest capitol nu pare să se schimbe pentru că, aşa cum putem vedea în poza alăturată, nivelul ridicat al apei nu sinchiseşte plimbarea câinilor maidanezi pe plajă, sporind în acest mod riscul infectării oamenilor.
Iată de ce scăldatul în apa râului Nistru este interzis.
Pe de altă parte, avem a aduce reproşuri la adresa agenţilor economici din preajma plajei. În speranţa că apa nu va ajunge până la ei, puţini sînt cei care au luat măsuri pentru a preveni inundarea obiectivelor pe care le conduc. Astfel, vom face referire la inundaţiile din 2008, când apa a inundat toate obiectivele alimentare şi de odihnă din Vadul lui Vodă producând prejudicii mari tuturor agenţilor economici. Majoritatea celora care aveau depozitate în stocuri produse destinate pentru comerţ au trebuit să renunţe la ele, calitatea acestora fiind sub nivel în urma inundaţiei. Ca situaţia să nu se repete măsurile de prevenire a acestui fel de situaţii sunt iminente.
În scopul evitării situaţiilor de îmbolnăviri în masă de pe urma inundaţiilor, vom miza mai întâi pe conştiinţa populaţiei. Serviciile implicate de comun cu APL vor ţine la control şi vor acţiona conform competenţelor, totuşi, totul porneşte de la fiecare individ în parte, de la cum evaluează riscul pentru propria sănătate nerespectând indicaţiile specialiştilor, de la cît este de dispus pentru cooperare fiecare dintre noi, de la priorităţile pe care şi le-a propus fiecare, vom aminti însă că, primordială rămâne a fi sănătatea.
Chişinău, 14 iulie 2010
Serviciul de presă |